Mi-ai spus demult că mă iubești, că îți dorești să ne petrecem toată viața împreună. Și eu îți spuneam și îți împărtășeam gândurile, simțirile, trăirile. Visam împreună, ne făceam planuri, ne programam timpul….ne simțeam bine, eram unul pentru celălalt. Trăiam cu emoție clipa revederii, petreceam ore la telefon, încercând să mă asigur că ești mai aproape. Mă pregăteam pentru întâlnire, uitându-mă în oglindă îndelung, astfel încât să mă simt perfect în pielea mea, în fața ta. Vroiam să îți arăt tot ce am mai frumos, mai bun, mai atrăgător, tot ce am mai gingaș și mai curat în mine. Când ne revedeam îmi doream ca acele clipe să rămână eterne, îmi doream ca timpul să se oprească în loc, pentru noi, pentru a păstra ceea ce simt. Adormeam cu gândul la tine. Îmi doream să te simt alături, îmi doream ca timpul să treacă, să te revăd, să te privesc, să te aud, să te simt.

Mirosul dragostei începea să cuprindă viața mea. Era ceva neobișnuit, atât de delicat și atât de fragil, acest sentiment. Precum un balon de săpun. Atât de delicat…mă simțeam și trăiam clipe pe care nu pot să le uit….mi-au rămas acolo…privirea ta atunci când mă priveai, atâta căldură, dorință, atâta fericire îți citeam pe chip atunci când ne întâlneam….

Am trăit momente frumoase, nu le voi uita niciodată…

…Ceea ce nu înțeleg este unde s-au dus toate acestea, cum de a reușit timpul să anestezieze trăirile noastre….cum a reușit el să treacă peste noi, să ne transforme dragostea noastră, într-o relație sterilă…într-o relație în care părem pierduți printre griji, neajunsuri, vise neîmplinite, pierduți în așteptarea ca celălalt să ne ofere dragostea care nu mai vine. Ți-aduci aminte, la început dormeam îmbrățișați, acum ne trezim unul în spatele celuilalt…Cum de ne înțelegeam cândva, fără a fi nevoie să ne spunem prea multe? În ce parte întunecată s-a ascuns acel limbaj pe care îl foloseam atunci?….

Încerc să regăsesc simțirile mele, emoțiile mele, căutând să înțeleg că tu ești încă aici, în mintea mea, în viața mea.

Poate greșesc, cerându-ți fără să mă asigur că știi ce îți cer, poate greșesc, când îți ofer ceea ce tu nu ai nevoie, poate îți dau ceva ce nu îți face bine, poate primesc de la tine ceea ce nici tu nu vrei să-mi dai, grijile tale, rănile tale, gândurile tale, neputințele tale….și atunci încărcat fiind de prea multe…nu mai știu care-s ale mele, care-s ale tale….Și în această încrengătură, de eu și de tu, EU:

Învăț să te prețuiesc, arătându-ți că te prețuiesc.

Învăț să îți arăt ce simt, arătându-ți că ascult ceea ce tu simți.

Învăț să îți vorbesc despre mine, primind de la tine când îmi vorbești despre tine.

Învăț să aud nevoile tale și să răspund, asigurându-mă că mă fac auzit.

Învăț să mă dăruiesc pe mine, acceptând darul care ești tu pentru mine.